Ion - Apartenenţa la specie

Formula realismului obiectiv îşi găseşte expresia în romanul ''Ion'', apărut în 1920, care se remarcă prin obiectivitatea observaţiei şi aderă la o estetică de tip naturalist.
Romanul renunţă la clişeele literaturii anterioare şi oferă o reprezentare veridică a vieţii românilor din Ardeal, la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. Realitatea cu circumstanţele ei sociale, naţionale şi istorice, nu se limitează doar la o singură clasă socială, ci oferă fresca societăţii transilvănene în perioada amintită.
Tema romanului este prezentarea problematică a pământului particularizată în confruntarea devastatoare dintre două pasiuni puternice şi la fel de îndreptăţite, văzute ca două jumătăţi ale aceluiaşi întreg: iubirea pentru pământ şi iubirea pentru o singură femeie.
Drama lui Ion se desfăşoară între doi poli, evidenţiată încă de la nivelul structurii romanului. ''Glasul pământului'' şi ''Glasul iubirii'' sunt vocile interioare care motivează acţiunile personajului.
Prima parte a romanului, ''Glasul pământului'', urmăreşte patima lui Ion pentru pământ şi dorinţa lui de a se impune în ierarhia satului, unde i s-a rezervat un rol marginal, datorită lipsei de avere. Protagonistul îşi vede visurile realizate prin apropierea de Ana, fiica lui Vasile Baciu, unul dintre cei mai bogaţi ţărani din Pripas. Pentru atingerea scopului, tânărul îşi reprimă iubirea pentru Florica, fata frumoasă, dar săracă, şi îşi urmează planul perfid, lăsând-o însărcinată pe Ana. Astfel îl forţează pe vasile Baciu să-l accepte ca ginere, dar la nuntă (capitol ce încheie prima parte a romanului) nu se poate abţine să nu observe din nou urâţenia Anei, şi să o joace pe Florica, spre care îl îndeamnă ''Glasul iubirii''. Partea a doua a romanului găseşte personajul principal în ipostaza de stăpân al pământurilor, victorie ce îi prilejuieşte o voluptate cvasierotică, exprimată în celebra scenă a sărutării pământului. Gestul îi reaşează în suflet iubirea pentru Florica, măritată între timp cu George Bulbuc, eternul rival al lui Ion. Sinuciderea Anei şi moartea lui Petrişor precipită evenimentele spre final. Glasul nestăvilit al iubirii îl va duce pe Ion spre moartea violentă, cu care pluteşte încercarea tuturor poruncilor scrise şi nescrise.
Romanul recompune, monografic, imaginea satului transilvănean din zona Năsăudului, cu toată gama conflictelor de la începutul secolului XX. Prin tehnica planurilor paralele şi a contrapunctului, se prezintă viaţa ţăranului şi a intelectualităţii săteşti, dar şi diverse momente esenţiale (nunta Anei cu Ion, respectiv a Laurei cu Pintea) sau conflicte puternice (Ion - George, învăţătorul Herdelea - preotul Belciug).
Acţiunea este dispusă pe două mari planuri narative, care uneori se derulează paralel, alteori se intersectează, construind imagini ale aceleiaşi lumi, asamblate într-o realitate complexă, care dă impresia unei viziuni totale şi generează aspectul de monografie a satului transilvănean. Prin tehnica planurilor paralele este prezentată viaţa ţăranilor, cu Ion ca ax principal al romanului, dar şi a intelectualităţii satului, cu cei doi ''stâlpi'' ai comunităţii, învăţătorul Herdelea şi preotul Belciug. Cele două planuri narative se întâlnesc încă de la începutul romanului, în memorabila scenă a horei, pretext narativ pentru prezentarea personajelor, a atitudinilor lor şi a ierarhiilor sociale prestabile.
Incipitul şi finalul, construite pe motivul drumului, evidenţiază aspectul de ''corp sferoid'' al romanului, care închide în sine un bogat univers rural, stratificat economic şi social (săraci - bogaţi), dar şi cultural (ţărani - intelectualitatea satului). Simetria dintre incipit şi final, descrierea drumului care la început se desprinde, apoi se pierde în ''şoseaua cea mare'', pare să-i sugereze cititorului ideea (susţinută şi de soarta protagonistului) zădărniciei zbaterilor vieţii.
Varietatea şi complexitatea conflictelor este o trăsătură specifică speciei romanului. Conflictul central este reprezentat de lupta pentru pământ, în satul tradiţional. Drama lui Ion, ţăran sărac, este de a nu putea însemna nimic în ordinea socială şi umană a lumii, datorită lipsei averii. Principalul conflict se manifestă între Ion şi Vasile Baciu, adversarii ce îşi vor disputa pretenţiile la pasiunea pământului, Ana fiind doar pretextul neglijabil al confruntării. Adevărata dimensiunea a dramei personajului principal o dă conflictul interior, precizat în structura romanului, prin titlul celor două părţi, ''Glasul pământului'' şi ''Glasul iubirii''. O reţea de a conflicte secundare completează tabloul complicatelor relaţii umane: învăţătorul Herdelea - preotul Belciug, Ion - George, Ion - Simion Lungu.
Numeroasele personaje puse în mişcare în roman creează impresia unei lumi care are toate datele realităţii. Majoritatea personajelor au biografie convingătoare şi le apropie cititorului şi le particularizează.
Ion, personajul principal, este conturat prin tehnica basoreliefului, fapt care îl face să s eevidenţieze pe toată întinderea romanului. Cele două femei care marchează destinul lui Ion, sunt concepute antitetic, dar complementar: Ana - urâtă, dar bogată, Florica - frumoasă, dar săracă.
Titu Herdelea este personajul alter ego, reprezentându-l pe Rebreanu la tinereţe.
Savista, oloaga satului, este personajul informator, care acţionează doar în baza secretului după care s-a ghidat toată viaţa: iubirea pentru Ion.
Printr-o tehnică elaborată a contrastului, unele destine evoluează paralel până într-un punct, apoi devin disjuncte, de exemplu: Ion - Titu Herdelea, Vasile Baciu - Glanetaşu.