Moara cu noroc - Apartenenţa la specie

S-a spus că nuvela începe într-un punct în care un conflict este terminat deja, conflictul dintre generaţii.

”Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă psihologică, prin tematică, prin conflict interior, prin modalităţile de construcţie a personajului şi de investigare psihologică. Într-o nuvelă psihologică, accentul cade asupra complexităţii personajului, asupra transformărilor interioare ale conştiinţei sale şi asupra tensiunilor sufleteşti trăite de acesta. Lumea din afară este generatoarea mişcărilor de conştiinţă.

Teza de la care porneşte Ioan Slavici este formulată în cuvintele bătrânei din incipitul nuvelei şi se referă la raportul dintre fericire şi bogăţie. Potrivit acesteia, fericirea nu trebuie căutată în bunăstarea materială obţinută cu orice preţ: ”omul trebuie să se mulţumească cu sărăcia sa, căci, dacă este vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.” Fraza concentrează viziunea despre lume a autorului ardelean, teza morală care validează conţinutul rotund al subiectului.

Nuvela abordează tema familiei tradiţionale pe care o subordonează temei destinului şi o pune sub drama comunicării. Ca nuvelă psihologică, aceasta urmăreşte manifestările unor conflicte exterioare în planul conştiinţei personajelor.

Tema nuvelei poate fi privită din mai multe perspective. Din perspectivă socială, nuvela prezintă încercarea lui Ghiţă de a-şi schimba statutul social (din cizmar vrea să devină hangiu) pentru a-i asigura familiei sale un trai îndestulat. Din perspectivă moralizatoare, nuvela prezintă consecinţele nefaste ale dorinţei de a avea bani. Din perspectivă psihologică, nuvela prezintă conflictul interior trăit de Ghiţă, care, dornic de prosperitate economică, îşi pierde pe rând încrederea în sine şi în familie.

Titlul nuvelei are valoare simbolică, fiind în acelaşi timp şi ironic – realist. Norocul aşteptat se dovedeşte a fi nenoroc, datorită abordării greşite a destinului.

Substantivul ”moară” capătă o semnificaţie ascunsă. În locul morii care macină bucatele necesare traiului, se află o cârciumă. Moara cea veche a căzut în paragină, semn că ea nu mai este de folos într-o societate centrată pe alte valori.Dacă moara macină bucatele, cârciuma este loc al pierzaniei, ”macină” destine umane.

Acţiunea nuvelei se desfăşoară într-un spaţiu real, transilvănean, fapt indicat de secvenţele descriptive de la începutul capitolului al-II-lea: ”De la Ineu, drumul de ţară o ia printre păduri şi peste ţarini.” Timpul desfăşurării acţiunii este cea de-a doua jumătate a secolului al-XIX-lea, moment al apariţiei şi al dezvoltării relaţii capitaliste la sat, iar indicii temporali de ordin religios indică derularea acţiunii în interval de un an, de la Sf. Gheorghe, când Ghiţă ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc, până de Paşte, când locul arde, iar protagoniştii mor.

Fiind o nuvelă psihologică, în ”Moara cu noroc” de Ioan Slavici, conflictul central este cel moral – psihologic, conflict interior al protagonistului.

Personajul principal, Ghiţă, trăieşte un puternic conflict interior, oscilând între două dorinţe puternice, dar contradictorii: dorinţa de a rămâne om cinstit, pe de o parte, şi dorinţa de a se îmbogăţi, pe de o altă parte. În conştiinţa sa, acest conflict duce la pierderea încrederii în sine, care, în plan exterior, afectează grav relaţiile sale de familie. De asemenea, conflictul interior se reflectă în plan exterior, prin confruntarea dintre cârciumarul Ghiţă şi Lică Sămădăul.

Alcătuită din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat. În expoziţiune, Ghiţă, cizmar sărac, dar onest şi muncitor, doreşte să-şi schimbe statutul social şi ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc. O vreme afacerile merg bine. Oamenii nu mai spun că se vor opri la han, ci la moara lui ghiţă, semn al sociabilităţii lui. Personajul alter ego, bătrâna, este garantul ordinii morale, ţinând legătura cu divinitatea şi asigurând ocrotirea acesteia.

Apariţia lui Lică Sămădăul, şeful porcarilor şi a turmelor de porci, constituie intriga nuvelei pentru că declanşează în sufletul lui Ghiţă conflictul interior şi tulbură exhilibrul familiei sale.

Desfăşurarea acţiunii ilustrează procesul de înstrăinare a cârciumarului faţă de familia sa, căci, dornic de a se îmbogăţi, se îndepărtează treptat de Ana şi devine complicele lui Lică în diverse nelegiuri, primind de la acesta bani obţinuţi din crime şi jafuri. Este anchetat în două rânduri, fiind acuzat de complicitate în jefuirea arendaşului şi chiar în uciderea unei femei şi a copilului ei, dar nu se poate dovedi nimic. Mustrările de conştiinţă alternează cu momentele de sinceritate în care îi cere iertare soţiei. Cârciumarul se aliază cu Pintea, jandarmul, fost hoţ şi tovarăş de-a lui Lică, pentru a-l da în vileag pe Sămădău, dar nu joacă cinstit, deoarece doreşte să-şi păstreze banii obţinuţi din afaceri necurate.

Punctul culminant prezintă dezumanizarea lui Ghiţă care îşi aruncă nevasta în braţele lui Lică, încercând să-l atragă într-o capcană. Dezgustată de laşitatea soţului ei, Ana i se dăruieşte lui Lică. Când Ghiţă îşi dă seama de acest lucru, o ucide, iar apoi este şi el ucis din ordinul lui Lică.

Deznodământul este tragic. Un incendiu provocat de oamenii lui Lică, mistuie cârciuma de la Moara cu noroc. Pentru a nu cădea viu în mâna lui Pintea, Lică se sinucide.

Singurele personaje care supravieţuiesc sunt bătrâna şi copii, nuvela având astfel un caracter moralizator.

”Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă psihologică pentru că urmăreşte modul în care conflictele exterioare sunt reflectate în planul conştiinţei personajelor. Observarea este minuţioasă, detaliată, şi serveşte realizării unor psihologii complexe (Ghiţă şi Ana). Planul analizei psihologice este supus unei teze morale, goana după înavuţire distruge echilibrul interior şi provoacă inevitabil catastrofe la nivelul relaţiilor interumane.