Povestea lui Harap Alb - Relaţia dintre două personaje (Spânul - Harap Alb)

Basmul cult este o specie narativă amplă, o naraţiune pluriepisodică, cu numeroase personaje purtătoare ale unor valori simbolice: binele şi răul în diversele lor ipostaze.
Statutul iniţial al eroului este cel de neiniţiat. Dovezi ale naivităţii lui sunt în întâlnirea cu Sf. Duminică, în alegerea calului şi, dincolo de spaţiul protector al casei părinteşti, în întâlnirea cu Spânul şi în scena coborârii în fântână, cu ocazia căreia îşi pierde însemnele originii şi dreptul de a deveni împărat. Apariţia iniţiatorilor, pune în lumină, pe lângă naivitatea personajului, şi alte calităţi latente: bunătate, onestitatea, prietenie.
În drumul său prin pădurea - labirint, se întâlneşte cu Spânul de trei ori, şi cum are nevoie de un iniţiator, încalcă sfatul părintesc referitor la omul spân. Spânul îi fură identitatea şi îi trasează proiectul existenţial, spunându-i că va trebui să moară şi să învie pentru a-şi recăpăta identitatea. De remarcat este că până la întâlnirea cu Spânul, nu este precizat numele mezinului, pentru că el nu are o identitate proprie, ci se afirmă doar ca fiu al cuiva. Răufăcătorul îi dă numele de Harap Alb, care înseamnă rob de origine nobilă, dar şi condiţia de învăţăcel, faptul de a fi supus iniţierii.
Prin urmare, încă de la situaţia iniţială, protagonistul şi antagonistul se construiesc pe baza unor opoziţii ce individualizează antiteza bine - rău specifică basmului: om de onoare - ticălos, om de origine nobilă - om comun, cinstit - necinstit, naiv - viclean.
Ajunşi la curtea Împăratului Verde, cele două personaje trebuie să joace rolul celuilalt, Spânul este un nepot rău şi lăudăros, iar Harap Alb o slugă supusă, ascultătoare şi cuviincioasă.
Spânul îl supune la trei probe: aducerea sălăţilor din Grădina Ursului, aducerea pielii cu pietre preţioase din Pădurea Cerbului şi fata Împăratului Roş. Primele două probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici, care îl sfătuieşte cum să procedeze şi îi dă obiectele magice necesare. Prima probă îi solicită curajul, iar a doua, mai dificilă, pe lângă curaj, abilitate în mânuirea sabiei, stăpânire de sine şi respectarea jurământului, în ciuda dorinţei de a se îmbogăţi.
Pe când izbânzile lui Harap Alb stârnesc admiraţia lui Verde Împărat şi a fiicelor lui, Spânul se arată a fi un stăpân necuviincios, rău, care îşi trimite sluga la moarte sigură cu fiecare probă, dar şi un nepot obraznic şi lăudăros: ''Îi mergea gura ca o pupăză de a ameţit pe Împăratul.'' Împăratul însă îl apreciază pe Harap Alb: ''Ia să am eu o slugă aşa vrednică şi credincioasă ca Harap Alb, aş pune-o la masă cu mine că mult preţuieşte omul acesta.''
Spânul nu este doar o întruchipare a răului, ci are şi rolul iniţiatorului, fiind un ''rău necesar'' . De aceea calul nu îl omoară înainte ca iniţierea să se fi încheiat.
Aducerea fetei Împăratului Roş presupune trecerea altor probe, unde eroul este sprijinit de adjuvanţi şi donatori. Ajutorul primit se datorează faptului că acesta şi-a dovedit generozitatea şi îndemânarea (întâlnirea cu roiul de albine), bunătatea şi curajul (întâlnirea cu furnicile), prietenia şi spiritul de tovărăşie (faţă de Ochilă, Setilă, Flămânzilă, Gerilă, Păsări - Laţi - Lungilă).
Ultima probă presupune trecerea altor probe (supralicitarea triplicării), pentru că Împăratul Roş tinde să înlăture ceata de peţitori (casa înroşită, ospăţul, alegerea macului de nisip), precum şi probele care o vizează direct pe fată (fuga nocturnă a fetei transformată în pasăre, ghicitul, proba impusă de fată - aducerea celor 3 smicele, al apei vii şi al apei moarte).
Pentru erou, aducerea fetei Împăratului Roş este cea mai dificilă probă, pentru că pe drum se îndrăgosteşte de ea, dar onest, îşi respectă jurământul şi nu-i mărturiseşte adevărata lui identitate. Fata cunoaşte însă adevărul şi îl demască pe Spân. Acesta îl acuză că ar fi divulgat secretul şi îi taie capul. În acest fel, îl dezleagă de jurământ, semn că iniţierea a luat sfârşit. Calul năzdrăvan este cel care distruge întruchiparea răului.
Consider că trecerea protagonistului prin înbcercări dificile, dar şi prin experienţa umilitoare a condiţiei de rob la dispoziţia unui stăpân nedrept, constituie sensul didactic al basmului, exprimat şi de Sf. Duminică: ''De ai ajunge şi tu odată...mare şi tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a-fir-a-păr şi vei crede celor asupriţi şi necăjiţi, căci ştii acum ce e necazul.''